Acasă
ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE

Biserica Sfântul Mucenic Mina din municipiul Pitești este cea mai veche construcție bisericească din acest oraș, datând din anul 1564 fiind așezată în vechiul cartier boieresc Ceair al orașului Pitești. Ctitorii ei sunt logofătul Ioan Norocea și soția acestuia, fiică a domnitorului Mircea Ciobanu. Biserica este cunoscută de asemenea și sub numele de „Biserica lui Norocea” sau "Biserica Greci" si, pe lângă „Buna- Vestire” mai are hramurile "Sfinții Împărați Constantin si Elena" și "Sfântul Mina".
ISTORICUL BISERICII PAROHIALE

Dintre bisericile orașului Pitești aceasta ramâne deosebit de îndrăgită, cunoscând o istorie zbuciumata, ca a mai tuturor așezămintelor de acest fel din țara noastră. Înălțată înca din vremea lui Mihnea cel Rau (1508-1509), a fost reconstruita, zidita, în 1564 în timpul domniei lui Petru Vodă (1559-1581), fiul lui Mircea Ciobanul. Ctitorul acestui locaș este considerat logofătul Ioan, sau Ivan, fiind ajutat si de alti credinciosi, dupa cât se pare macedoneni sau greci stabiliti aici.În intervalul 26 septembrie 1595-6 septembrie 1597 Ioan Norocea este consemnat ca fiind Mare vornic al Țării Românești unde slujește cu ,,vărsare de sânge’’ pe Mihai Viteazul în luptele cu turcii
ARHITECTURA PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCȚII

Pomelnicul Ctitoricesc pomenește pe primul loc pe Ioan Norocea .În cazul Bisericii Buna-Vestire –Greci,sondaje efectuate cu diverse ocazii au dus la concluzia că biserica de la 1564 are comun cu biserica actuală numai zidurile exterioare pentru pronaos și naos și păstrează altarul,proscomidiarul și diaconiconul inițiale.Un puternic cataclism a rupt efectiv zidul dintre pronaosul și naosul inițial iar structura bisericii a fost readaptată.Vechea biserică avea un pronaos plasat în prima parte a actualului naos lărgit și începea de la zidul pe care azi se sprijină parapetul cafasului.Între pronaos și naos era un zid care este marcat în exterior de doi contraforți ,azi dispăruți, care și-au lăsat amprenta pe parametrul proaspăt scos la iveală al vechii biserici ,dar și în pământ unde li s-au descoperit bazele.Pronaosul inițial avea numai două ferestre una pe latura nordică și alta pe cea sudică.Naosul avea probabil o porțiune de început,până la abside ,care era marcată în zid de două arce ,unul pe latura sa nordică și altul pe cea sudică(ca la Cozia).Eposibil ca această zonă să fi fost acoperită de o boltă care alături de arcele de la începutul absidelor și de bolta altarului să fi alcătuit esafodaje pentru pandentivi și turla naosului.Naosul era luminat prin două ferestre plasate pe mijlocul absidelor și pe ferestrele turlei.Actuala biserică are pardoseala înălțată cu cel puțin 80 cm față de biserica inițială.Altarul are o boltă semicalotă iar proscomidiarul și diaconiconul sunt destul de mari,alungite pe direcția est-vestți sunt boltite ăn bolta cilindrică având și o suită de nișe.Altarul se lumina printr-o fereastră în ax iar proscomodiarulavea o deschidere (fereastră) pe latura de nord.Actuala biserică are un pronaos nou (1912-1914)supraînălțat cu un cafas ce răzbește printr-un gol trilobat ,amenajat țn zidul de vest(fațada)al vechii biserici în naosul nou și mai are două nivele pentru cancelarie și clopotniță.Pronaosul e precedat de un pridvor elegant ,neoromânesc,cu coloane de piatră și marmură.Naosul este lungit pe traseul pronaosului și naosului vechii biserici .Aici s-au deschis câte două ferestre pe laturile de nord și sud ,iar zidurile au fost întărite prin două arce care au grosimea ieșindurilor ce constituiau stâlpii de pe care se nățteau arcele pe care se sprijinea vechea cupolă a naosului.Prima parte a naosului este astăzi acoperitș de o boltă semicirculară ce coboară la cheie de la vest la est.Deasemenea toate ferestrele bisericii înnoite au fost înălțate și lărgite,iar turla naosului a fost refăcută odata cu noul pronaos și turla lui.La reparațiile din 1912-1914 i s-a imprimat biserricii un stil neoromânesc.Actuala biserică păstrează volumetria exterioară a celei vechi ,exceptând pronaosul nou cu toate etajele lui și turlele.Deasemenea între anii 1910-1914 s-au făcut subzidiri până la 2 metri în jos ,s-au refăcut turlele, s-au ridicat ferestrele,s-au refăcut tencuieli interioare și exterioare,s-a refăcut pictura,s-a introdus iluminatul electric,s-a placat soclul pe o înălțime de 80 cm cu piatră de Albești (Câmpulung Muscel) ,s-a ridicat din temelie un pridvor nou cu coloane de marmură cu capiteluri sculptate .Importante reparații și restaurări au fost făcute de asemenea în 1949, 1957 si 1968 care nu au modificat structura și aspectul.monumentului.
PICTURA

Realizarea noii picturi a fost făcută de către pictorul Gheorghe Belizarie din Domnești în eucanistică.În diaconicon se păstrează o parte din pictura inițială și deasupra pictura de secolul al XV-lea. În anul 1956 pictura a fost restaurată de către pictorul Vasile Ivănescu din Curtea de Argeș,care a restaurat aproape toate picturile lui Gheorghe Belizarie. În anul 1983 s-a restaurat pictura a doua oară de către același pictor Vasile Ivănescu.
OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ȘI CĂRȚI VECHI

Kondica(pomelnic de ctitori)-litere chirilice-datare an 1836,Sfântul Disc- datare an 1809,Icoana Sfântului Mina-1875, Icoana Sfântului Ștefan -1875,Icoană-Maica Domnului-1858,Sfântul Potir -1809,Sfânta Evanghelie-1840.
ȘIRUL PREOȚILOR PAROHI

- Protopopul Ion Panțurescu,
- Preot Tonu Dionisie - venit din Basarabia,
- Preot Chirițescu Gheorghe
În prezent slujesc preoţii:
- Preot paroh Olteanu Mircea-Valentin,
- Preot Vîlcoci Eusebiu-Daniel,
- Preot Roșescu Nicolae,
- Diacon Năsturaș Cătălin
CIMITIRUL

Prin ordinul Sfintei Episcopii de Argeș, nr. 218 din 14 februarie 1922, osemintele răposaților Ghiță Enescu și Zinca Enescu, unchii lui Ioan I.C. Brătianu ,înmormântați în curtea bisericii, au fost dezgropate și transportate la Florica unde s-au depus în cripta familiei. Cimitirul din jurul bisericii este dezafectat.
PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI

Parohia desfășoară numeroase activități sociale,filantropice culturale și educative prin implicarea directă a preoților parohiei.Există deasemenea un parteneriat de colaborare cu Școala Gimnazială ,,Nicolae Simonide’’ din municipiul Pitești. Actualmente se întreprind activităţi de întrajutorare a celor mai nevoiaşi, atât individual ca parohie, cât şi prin intermediul Protoieriei Piteşti. Periodic se fac cateheze cu elevii şi enoriaşii parohiei noastre.Conform fișei parohiale parohia are un număr aproximativ de 1500 de gospodării . Zona are o populaţie cu o situaţie economică scăzută, peste 75% dintre credincioși fiind pensionari.
BIBLIOGRAFIE:
- Georgeta Totoiu „Rolul logofătului Ivan Norocea în viața politică a Țărilor Române în a doua jumătate a secolului al XVI-lea” în Studii Teologice, nr.2, anul 1963.
- Ion Ionașcu „Catagrafia Eparhiei Argeșului”, Tipografia Cărților Bisericești,anul 1942.
- M.Braniște și I.Diaconescu „Pisanii, însemnări” în Mitropolia Olteniei,anul 1971, nr.1-2, p.64
- Ștefan Meteș „Moșia ardeleană Cetea a logofătului Ioan din Pitești” în Societatea de mâine, Cluj, anul.1933, nr.2, p38-39, nr.5, p.97-98, nr.6, p.130-131.
- Tatiana Bobancu „Album religios-Bisericile din Orașul Pitești cu un mic istoric”, Tipografia „Artistica”, Pitești,anul 1933.
DATE DE CONTACT PAROHIE

Hram principal ,,Buna-Vestire’’- Hramuri secundare ,,Sfântul Mina’’ și ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena’’
ADRESA: Strada Justiției, Nr.5, Municipiul Pitești, Județul Argeș.
Email-parohiabunavestirepitesti@gmail.com.